Scoala de Poker
Tipuri de cărți
Un pachet de cărţi de joc conţine 52 de cărţi, ordinea descrescătoare a acestora fiind următoarea: as, popă, damă, valet, decar, nouar, optar, şeptar, şesar, cinciar, pătrar, treiar, doiar. În varianta standard de poker, cea jucată în cazinouri şi la turnee internaţionale, nu există o ierarhie a culorilor, ele având aceeaşi valoare la compararea mâinilor.
Ierarhia tradiţională a mâinilor de poker
Chintă roiala
Cea mai bună chintă de culoare, alcătuită dintr-un as, un popă, o damă, un valet şi un decar de aceeaşi culoare, poartă denumirea de chintă roială.
FULL HOUSE
Această combinaţie, uneori cunoscută şi sub numele de „boat”, este alcătuită din trei cărţi de acelaşi rang şi două cărţi de alt rang (dar egale între ele), spre exemplu trei şeptari şi doi zecari. În caz de egalitate, câştigă mâna având cele trei cărţi egale de rang mai mare.
Trei de-un fel
Trei cărţi de acelaşi rang plus alte două cărţi de ranguri diferite. Această combinaţie mai este cunoscută şi sub numele de „tripleţi” sau „trips”.
Chintă de culoare
Dacă nu se joacă cu cărţi wild, aceasta este cea mai bună mână. Ea este alcătuită din cinci cărţi consecutive de aceeaşi culoare, cum ar fi: J-10-9-8-7. În caz de egalitate între două chinte de culoare, câştigă cea care are cartea maximă mai mare.
Culoare
Cinci cărţi de aceeaşi culoare. În caz de egalitate, jucătorul care are cartea maximă mai mare câştigă. În cazul în care mai mulţi jucători au cartea maximă de acelaşi rang,se compară următoarea carte ca rang după cartea maximă pentru a mâna câştigătoare.
Două perechi
O pereche e formată din două cărţi de acelaşi rang. Într-o mână cu două perechi, fiecare pereche are alt rang (altfel este vorba despre un careu), acestora adăugându-se cea de-a cincea carte, care completează mâna.
Careu
Patru cărţi de acelaşi rang, cum ar fi patru dame. Cea de-a cincea, numită kicker, poate fi orice carte. Această combinaţie mai este cunoscută şi sub denumirea de „quads” (cvadruplet) sau de „poker”,
Chintă
Cinci cărţi consecutive de culori diferite, cum ar fi secvenţa Q-J-10-9-8. În caz de egalitate, câştigatoare este mâna care are cartea maximă mai mare.
O pereche
O mână formată din două cărţi de acelaşi rang şi trei cărţi diferite de cele care alcătuiesc perechea (şi diferite între ele). În caz de egalitate, câştigă mâna cu cea mai mare pereche.
Jucători, cărţi, obiectiv
Jucători, cărţi, obiectiv
În mod tradiţional, pokerul a fost gândit ca un joc pentru 2-7 jucători, funcţionând bineînţeles şi principiul „cu cât mai mulţi jucători, cu atât mai bine”, iar numărul ideal fiind de 6 sau 7 jucători. Totuşi, unele variante de poker pot fi jucate în mai mult de 7 jucători, în timp ce alte versiuni funcţionează mai bine pentru un număr mic de jucători, uneori chiar pentru doar 2 jucători („heads up”). Împărţirea cărţilor şi jocul în sine se realizează în sensul acelor de ceasornic.
De obicei, se utilizează modelul standard de pachet cu 52 de cărţi, în cele mai multe variante fără jokeri. Ordinea cărţilor, de la cea mai mare la cea mai mică, este următoarea: A, K, Q, J, 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2. În unele situaţii, asul poate fi folosit şi drept carte low, fiind mai mic decât doiarul. Pentru compararea mâinilor, toate culorile au aceeaşi valoare.
Pokerul se joacă în mod normal pe bani, dar sunt foarte convenabile şi jetoanele, care simbolizează banii în timpul jocului. Acestea sunt de diferite valori, având uneori înscrise numerele 1, 2, 5, 10, 20, 50, 100, 500. Jetoanele sunt de obicei de culoare albă, roşie şi albastră, fiind necesară stabilirea unei valori pentru fiecare culoare. Jucătorii cumpără jetoane de la gazdă înaintea jocului, transformându-le apoi în bani la sfârşit.
În linii mari, un joc de poker se desfăşoară în următoarele etape:
1. Jucătorii fac un pariu iniţial, dacă este cazul, aşezând câteva dintre jetoanele lor într-o zonă centrală denumită „pot” sau „pool”.
2. Dealerul împarte cărţile jucătorilor.
3. Jucătorii se uită la propriile cărţi şi îşi pot mări pariul, adăugând jetoane la pot. Toţi ceilalţi jucători trebuie apoi fie să adauge şi ei jetoane astfel încât să egaleze contribuţia anterioară la pot, fie să se retragă (fold), aruncând cărţile şi pierzând jetoanele cu care contribuiseră la pot până la momentul respectiv.
4. Jucătorii care nu s-au retras se numesc jucători activi. După ce toţi jucătorii activi au contribuit la pot în mod egal, respectiva rundă de pariere se încheie. În funcţie de varianta de joc, se mai pot împărţi cărţi sau jucătorii pot avea ocazia de a schimba cărţi, după care începe o nouă rundă de pariere şi tot aşa.
O carte wild este o carte care se poate substitui unei cărţi de care jucătorul are nevoie pentru a forma o mână. În unele variante, se adaugă în pachet unul sau mai mulţi jokeri care vor reprezenta cărţile wild. În altele, se desemnează ca wild una sau mai multe cărţi din pachetul de 52 de cărţi, spre exemplu toţi doiarii (denumiţi „deuces wild”) sau valeţii de inimă roşie şi de inimă neagră (denumiţi „one-eyed jacks wild”, deoarece aceştia sunt singurii valeţi care figurează pe ambalajele pachetelor de cărţi anglo-americane).
Cea mai neobişnuită regulă este accea conform căreia o carte wild poate fi folosită:
1. fie pentru a reprezenta orice carte care nu se află deja în mână,
2. fie pentru a forma combinaţia specială de „cinci de-un fel”.
Ierarhia mâinilor în pokerul wild
Ierarhia mâinilor în sistemul Lowball
Există câteva variante de poker în care cea mai mică carte câştigă. Acestea sunt uneori cunoscute sub numele de „Lowball”. Există, de asemenea, şi variante „high-low” în care potul este împărţit, jumătate din pot mergând la mâna cu cea mai mare valoare, iar cealaltă jumătate la mâna cu valoarea cea mai mică. O mână low, fără vreo combinaţie de cărţi, este în mod normal denumită după cea mai mare carte a sa (spre exemplu, mâna 8-6-5-4-2 se va numi „8-down” sau „8-low”).
La prima vedere, s-ar putea spune câ în pokerul low mâinile sunt ierarhizate în ordinea inversă celei din pokerul normal (high), însă nu este aşa. Există câteva moduri diferite de ierarhizare a mâinilor low, în funcţie de ce valoare au aşii şi dacă chintele şi culorile sunt puse la socoteală.
În pokerul standard nu există nicio ierarhie a culorilor care să fie folosită la compararea mâinilor. Dacă două mâini au cărţi identice în ceea ce priveşte valoarea lor, atunci mâinile sunt egale. În pokerul standard, dacă două mâini egale sunt câştigătoare, potul se împarte între ele. Regulile pokerului tradiţional menţionează, cu toate acestea, o ierarhie a culorilor: inimă neagră (cea mai valoroasă), inimă roşie, caro, treflă (cea mai puţin valoroasă) (aceeaşi ierarhie o întâlnim şi la bridge), ierarhie ce este folosită pentru a diferenţia două mâini de valoare egală pentru anumite scopuri mai deosebite, cum ar fi:
• extragerea cărţilor pentru repartizarea pe mese sau pentru distribuirea locurilor la masă;
• stabilirea jucătorului care va paria primul în pokerul stud, în funcţie de cel mai mare sau cel mai mic up-card;
• atribuirea jetonului rămas atunci când potul nu se poate împărţi exact între doi sau mai mulţi jucători.
Ierarhia culorilor