top of page

Poker cu shot-uri

Nimic nu se compară cu a fi tânăr, cu atât mai puţin cu a fi tânăr şi plictisit într-o seară de sâmbătă. Mai ales atunci când eşti student şi te întâlneşti cu tovarăşii tăi, care sunt la fel de plictisiţi în acea seară de sâmbătă. Iată ingredientele necesare unor amintiri care vor fi pentru toată viaţa şi deloc plictisitoare.
În studenţie, e de la sine înţeles că vei rămâne din când în când fără bani, ceea ce nu înseamnă, însă, că nu vei mai bea, că nu vei mai juca poker sau că nu le vei mai face pe amândouă în acelaşi timp! Poţi să n-ai bani nici de mâncare sau de un joc de poker pe bani adevăraţi, dar tot vei avea nişte alcool prin casă (sau vei strânge suficienţi bani câţi să-ţi ajungă de nişte beri).
În vremuri grele precum acestea, eu şi prietenii mei obişnuiam să jucăm un joc numit „poker cu shoturi”, care nu se juca pe bani. Regulile erau extrem de simple: fiecare primea câte 5 cărţi, puteai să schimbi până la 3 cărţi când îţi venea rândul, iar la final, toţi jucătorii (cu excepţia câştigătorului) trebuiau să dea peste cap un shot.
Îmi amintesc că într-o noapte am ales să jucăm cu vodcă, deoarece Tommy, gazda noastră, avea două sticle de vodcă în bucătărie (sau cel puţin asta am crezut). Eram împreună cu colegul meu de cameră, Jimmy, care mereu face întâlnirile mult mai distractive. Lui Jimmy îi place pokerul, însă şi mai mult îi place băutura. El e mereu cel pe care-l prinzi jucând tot felul de jocuri cu băutură, dar şi instigatorul grupului. E renumit pentru faptul că-i face fraieri (şi în multe alte feluri pe care mă voi abţine să le menţionez) pe toţi cei ce nu prea le au cu băutura.
În seara respectivă, Tommy stătea chiar lângă Jimmy şi ne anunţa că toarnă el băutura dacă altcineva împarte cărţile. Nici nu-mi imaginam că Jimmy va fi victima unei farse. La următoarea mână, paharele se umpleau în timp ce Jimmy ne îndemna să le dăm peste cap şi îşi punea propriul pahar înapoi pe masă. În timp ce toată lumea bea, Tommy ne-a făcut tuturor, mai puţin lui Jimmy, un semn care ne-a nedumerit. Jimmy începuse deja să braveze, zicând: „Mă-ntreb cine va fi fraierul care va vomita primul. Sigur nu voi fi eu ăla!”, apoi râse în timp ce-şi privea cărţile.
Înţelegând semnalul secret dat de Tommy, toată lumea a continuat să bea şi să joace, făcând şi conversaţie pe măsură ce sticlele începeau să se golească. După aproximativ o oră, Jimmy începu să se foiască pe scaun, respirând greu şi scuipând. Nici n-a apucat să-şi termine 15-lea său shot că a şi început să vomite şi să se plângă că nu se simte bine. Împiedicându-se peste canapea, Jimmy leşină, iar Tommy aduse imediat câteva markere şi o cameră de filmat.
Cred că vă daţi seama ce a urmat. Se pare că Tommy umpluse una din sticle cu apă şi turnase vodca doar în paharul lui Jimmy. Şi nimeni n-a uitat acea seară în care colegul meu a fost fraierul care a vomitat primul.

© 2013 by ♣ POKER CLUB ROMANIA. Toate drepturile rezervate. Acest site nu va fi responsabil pentru nicio pierdere suferită de dumneavoastră din orice motiv, inclusiv din cauza recomandărilor făcute pe site sau sfaturilor vreunuia dintre autori. Prin folosirea acestui site vă declaraţi de acord cu regulamentul utilizatorului.

bottom of page