
Poker cu pachete restrânse
În unele zone, mai ales în Europa continentală, pokerul este jucat uneori cu un pachet conţinând mai puţin de 52 de cărţi, fiind scoase cărţile de valoare mică. Un astfel de exemplu este pokerul italia. Pachetul fiind restrâns, devine mult mai dificil să formezi o Culoare şi, din această cauză, în acest tip de joc Culoarea este uneori plasată în ierarhia mâinilor deasupra unui Full House. Într-un joc cu pachet restrâns, asul este considerat a fi adiacent celei mai mici cărţi din pachet. Prin urmare, atunci când se foloseşte un pachet de 36 de cărţi, şesarii fiind cei mai low, mâna A-6-7-8-9 va fi o chintă low.
Jocul de poker cu mai puţin de 52 de cărţi nu este o idee nouă. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, cea mai timpurie formă de poker se juca numai cu 20 de cărţi (aşii, popii, damele, valeţii şi zecarii de toate culorile), jucătorilor fiindu-le împărţite cinci cărţi. Singurele mâini recunoscute erau, în ordine descrescătoare, careul, full house, trei de-un fel, două perechi, o pereche, nicio pereche.


